Centrul InfoAdolescent

Eşti responsabil şi matur când iubeşti?

Despre noi

Centrul InfoAdolescent este unul din programele Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă din Iaşi.
În perioada 2004-2005 Centrul a desfăşurat doar activităţi educative, reunite sub egida programului Dragoste şi responsabilitate. Datorită diverselor solicitări de consiliere exprimate de adolescenţi şi a cazurilor de eleve însărcinate cu care ne-am confruntat pe teren, am hotărât extinderea serviciilor.
Astfel, în cadrul Centrului se desfăşoară acum servicii de educaţie, consiliere, suport şi asistenţă în sfera sănătăţii reproducerii, parentalităţii şi relaţiilor de cuplu pentru adolescenţi şi tineri (familii) in dificultate şi situaţii de risc. Echipa este formată din tineri absolvenţi (angajaţi) şi studenţi (voluntari) cu specializări în domenii psiho-socio-medicale.

Misiunea noastră este de a crea o atitudine responsabilă faţă de relaţiile de dragoste.

Beneficiari direcţi: tineri între 12-30 ani cu probleme în sfera sănătăţii sexuale (sarcină, avort, contracepţie, Infecţii cu Transmitere Sexuală), parentalităţii (tinere familii şi cupluri mamă-copil) şi relaţiilor de cuplu; cadre didactice şi profesionişti în domeniul social care doresc să se formeze/perfecţioneze în susţinerea de sesiuni educative pe teme de educaţie pentru sănătate destinate tinerilor şi prestare de servicii de consiliere, asistenţă şi suport pentru categoria mai sus menţionată

Beneficiari indirecţi: cadrele didactice, familia de origine, viitoarea familie pe care o vor întemeia tinerii, comunitatea.

Pagina: 1>2>3>4>5>
Design
Cornelia Guţu