Centrul InfoAdolescent

Eşti responsabil şi matur când iubeşti?

Copilul Speranţă

Mă numesc Copilul Speranţă şi arăt ca un bebeluş de 12 săptămâni. Dumnezeu şi mami lucrează împreună pentru a mă crea. El are un plan special pentru mine. Chiar dacă am doar 2,50 cm. lungime şi 30 grame, arăt ca o fiinţă umană în devenire. Inima îmi bate, creierul şi întregul meu organism funcţionează.

Trăiesc într-o ''mare piscină'' pe care oamenii o numesc sac amniotic. Pot chiar şi să respir în apă şi nu am nevoie de un aparat care să mă ajute să fac acest lucru. Mami îmi dă oxigenul necesar prin cordonul ombilical. Pot să dau din picioare, să sar şi chiar să fac tumbe. Cănd obosesc, trag un pui de somn sau îmi sug degetul cel mare. După ce m-am odihnit, mă întorc iar la joaca mea.

Ştii că am toate degetele de la mâini şi de la picioare? Uneori îmi place să prind cu mâinile cordonul ombilical şi să mă joc cu el. Sar şi lovesc cu uşurinţă. Îi dau mamei câteva lovituri cu picioarele, dar pentru că sunt încă prea mic, ea nu mă simte. Sunt bucuros că sunt lângă inima mamei. Vocea ei e placută şi mă face să mă simt bine.

Sunt nerabdător să văd lumea dar ştiu că trebuie să aştept pâna ce voi creşte mare şi voi putea respira singur. Numai atunci voi deveni acea persoană unică pe care o doreşte Dumnezeu. Iată de ce mă numesc Copilul Speranţă.

“Societatea noastră respinge tot ceea nu poate vedea, auzi sau simţi. Cred că prin ultrasunete (ecografii de sarcină înainte de a recurge la un avort) lumea va putea recunoaste umanitatea nenascutilor. Astfel, vom putea schimba inimile şi vom putea salva vietile copiilor nenascuti...."

Shari Richard, creator al filmului de televiziune "Ultrasunetele – o fereastra spre uter"